Lista studentilor care au solicitat tabara de vara din metodologia de alocare tabere studentesti 2016.
Author: eliza

ALEGERI STUDENTI REPREZENTANTI IN CONSILIUL FACULTATII
Pentru postul vacant de student consilier s-a depus o singura candidatura, cea a studentei anului II seria A, Stoica Daniela-Maria.
Sesiunea de alegeri va avea loc Vineri în data de 15 Aprilie în intervalul orar 10:00-18:00.
Masa electoare este constituită din toți studenții facultății unde se candidează, aceștia trebuie să aibă asupra lor carnetul de student sau buletinul.
Pentru a descărca candidatura click aici.

Parerea studentilor din UPT conteaza in alegerea decanilor facultatilor
Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, salută introducerea unei prevederi conform căreia un reprezentant al studenţilor face parte din comisiile de concurs pentru posturile de decan, la nivelul fiecărei facultăţi. Astfel, 20% din membrii comisiilor sunt studenţi, fapt ce denotă deschiderea UPT către o bună colaborare cu studenţii reprezentanţi.
Prevederea, adoptată în urma Hotărârii Senatului Universităţii din data de 7 aprilie 2016, face parte din Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursurilor publice pentru ocuparea funcţiilor de decan în Universitatea Politehnica Timişoara, pentru legislatura 2016-2020 şi menţionează că unul din cei cinci membri ai respectivelor comisii este un student reprezentant, membru al Biroului Consiliului din facultatea în care se desfăşoară respectivul concurs.
Prin urmare, studenţii vor putea participa activ în procesul de alegere al decanilor, pe lângă ce al rectorului. Este important ca în alegerea persoanelor din conducerea executivă a universităţilor să fie consultată şi opinia studenţilor, astfel încât, colaborarea dintre aceste persoane şi studenţi să fie optimă, având în vedere că peste 80% din membrii comunității academice sunt studenți.
Apreciem interesul Universității Politehnica Timişoara pentru îmbunătăţirea colaborării cu organizaţiile studenţeşti şi cu studenţii în general.
Convenția Organizațiilor din Politehnică (COSPol) este formată din: Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC), Liga Studenților Chimiști din Timișoara (LSCT), Liga Studenților din Facultatea de Electrotehnică si Electroenergetică (LSFEE), Liga Studenților din Facultatea de Electronică și Telecomunicații (LSFETc), Liga Studenților din Facultatea de Mecanică (LSFMT), Liga Studenților din Facultatea de Management în Producție și Transporturi (LSFMPT), Organizația Studențească “Traian Lalescu” (OSTL), Asociația de la 4 (A4) și Liga Studenților Hunedoara (LSH).
Pentru a accesa comunicatul de presă click aici.

ALEGERI STUDENTI REPREZENTANTI IN CONSILIUL FACULTATII
Rolul studenților reprezentanți este să ne apere drepturile și să ne valorifice puterea colectivă; astfel, condițiile în care studiem să fie potrivite nevoilor noastre.
Studenții consilieri sunt aleși pentru a reprezenta studenții la nivelul Facultății, participând la ședințele periodice ale Consiliului. În cadrul acestor ședințe se discută problemele și noutățile care apar intern, exclusiv în cadrul Facultății de Electronică și Telecomunicații.
În urma schimbării regulamentului de alegere a studenţilor reprezentanţi, numărul de studenţi reprezentanţi a crescut, astfel fiind un loc vacant în consiliul facultăţii.
Alege să mergi la vot! Este dreptul tău sa contribui la alegerea cui te reprezintă!
Iar dacă ai spirit de reprezentant, fii diferit de colegii tăi! Alege să înveți, să descoperi și să te dezvolți! Candidează!
Regulamentul de alegeri al studenţilor reprezentanţi din UPT poate fi accesat aici.
Calendarul alegerilor poate fi accesat aici.

Zilele Studentului Electronist- concursuri nationale!
17:00 – 17:30 Premiere.
Concursul se bazează pe implementarea circuitelor electronice.
17:00 – 17:30 Premiere.